Inhalanții

0
2981

Majoritatea oamenilor cred că drogurile dăunătoare se găsesc doar la colțul străzii sau în farmacii locale, nicidecum în dulapul cu produse de curățenie sau în garaje.

Dar uneori, articolele ce se găsesc în mod obișnuit în casele oamenilor nu sunt folosite doar în scopul pentru care au fost fabricate. Unii oameni inhalează vaporii chimici din substanțele de uz casnic – cunoscute sub numele de inhalanți – pentru a se droga. Ceea ce mulți oameni nu realizează este pericolul la care se expun.

De ce folosesc oamenii inhalanți

Inhalanții pot părea o alternativă a drogurilor care schimbă starea de spirit, întrucât sunt ieftini, pot fi cumpărați în mod legal și sunt ușor de obținut. Dar asta nu îi face mai siguri. Atunci când sunt folosite așa cum trebuie, produsele de uz casnic sunt sigure pentru curățat, pictat și multe alte lucruri. Dar, ca inhalanți, pot cauza probleme serioase, chiar și moartea.

Diferite feluri de inhalanți

Există patru feluri principale de inhalanți: solvenți volatili, gaze, aerosoli și nitriți. Solvenții volatili, gazele și aerosolii pot altera starea de spirit și te pot face să te simți ca și cum ai fi consumat droguri. Nitriții pot crește funcția sexuală și plăcerea.

Ce trebuie să știi despre tipurile de inhalanți:

  • Solvenții volatili sunt lichide care se transformă în gaze la temperatura camerei. Câteva exemple sunt diluanții pentru vopsele și pentru îndepărtarea vopselei, benzina, adezivi, markere.
  • Gazele includ gaze medicale (eter, protoxid de azot) și produse de uz casnic sau comerciale (brichete cu butan, butelii de propan, dozatoare de frișcă care conțin oxid de azot și agenții de refrigerare).
  • Spray-urile cu aerosloi sunt unele dintre cele mai cunoscute substanțe de inhalat și includ spray-urile de pictat, deodoranți, spray-uri de păr și spray-urile cu uleiuri vegetale pentru gătit.
  • Nitriții includ azotit ciclohexil, nitrit amil și nitrit butil. Pe stradă, sunt numite „poppers” sau „snappers”.
Citeste  Ce este LSD-ul?

Efecte asupra corpului

Oamenii inhalează vapori chimici în mai multe feluri: prin mirosit, tras pe nas, prin pulverizarea produsului direct în nas sau în gură, prin punerea produselor într-o pungă și inhalarea lor de acolo, prin punerea pe o cârpă sau prin inhalarea oxizilor de azot din baloane.

Deoarece starea pe care o oferă inhalanții durează doar câteva minute, unii oameni inhalează iar și iar, perioade lungi de timp, pentru a avea aceeași stare, crescând cantitatea de chimicale periculoase, care intră în corp și îl deteriorează.

Odată ce vaporii intră în corp, unii sunt absorbiți de părți ale creierului și de sistemul nervos. Efectele tuturor substanțelor de inhalat (cu excepția nitriților) încetinesc funcțiile corpului, la fel ca și efectele consumului de alcool. În primă instanță, oamenii sunt euforici, dar apoi obosesc, au probleme cu vorbirea și mersul, sunt amețiți, își pierd inhibiția și pot deveni agitați. În unele cazuri, poate dura și până la două săptămâni pentru ca substanțele să iasă complet din organism.

Efecte imediate ale substanțelor inhalate:

  • creșterea pulsului
  • halucinații sau iluzii
  • senzația de pierdere a conștiinței
  • greață și vărsături
  • pierderea coordonării
  • tulburări de vorbire

Pe termen lung, consumul de inhalanți poate provoca probleme de sănătate grave, precum:

  • leziuni ale creierului (substanțele chimice toxice îi pot face pe oameni să devină lenți sau neîndemânatici, să întâmpine greutăți în rezolvarea problemelor sau când vine vorba de planificare, să sufere pierderi de memorie sau să aibă dificultăți în învățarea unor lucruri noi)
  • slăbiciune musculară
  • depresie
  • dureri de cap și sângerări nazale
  • pierderea simțului mirosului sau al auzului

Nitriții funcționează diferit. Ei nu încetinesc creierul și măduva spinării, ci măresc dimensiunea vaselor de sânge și relaxează mușchii. Este foarte puțini probabil ca oamenii care folosesc nitriți pentru a mări plăcerea sexuală, să întrețină relații sexuale protejate și riscă, astfel, să ia boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.

Citeste  Pericolul MDMA

Cum omoară inhalanții

Ca majoritatea drogurilor de stradă, inhalanții pot fi mortali. Oamenii pot muri din cauza abuzului de inhalanți, chiar dacă este prima dată când fac acest lucru. Cauzele morții includ:

  • Sindromul morții subite a mirosului – Aceasta este cea mai comună cauză a morții după folosirea inhalanților. Inhalanții pot cauza bătăi neregulate ale inimii și stop cardiac. Acest sindrom este imprevizibil și se poate întâmpla după ce o persoană folosește o singură dată inhalanți.
  • Asfixia – Vaporii toxici înlocuiesc oxigenul din plămâni.
  • Înecul – Un consumator se poate îneca, de obicei, cu propria vomă.
  • Sufocare – Atunci când vaporii sunt inhalați dintr-o pungă de plastic, punga poate bloca căile respiratorii.
  • Leziuni – Din moment ce oamenii care au consumat inhalanți iau, de multe ori, decizii proaste, leziunile și morțile accidentale pot fi provocate de accidentele de circulație, înecuri, sărituri sau căzături de la înălțime. Aceștia pot, de asemenea, să se ardă sau să se rănească din cauza scânteilor care pot intra în contact cu inhalanții inflamabili.
  • Suicid – Unii oameni devin depresivi după ce efectul inhalanților dispare.

Semne de abuz al inhalanților

Inhalanții, ca și alte droguri, au efecte notabile asupra celor care le utilizează. Aceștia pot suferi diverse efecte, precum:

  • modificări ale dispoziției
  • furie extremă, agitație și iritabilitate
  • pierderea poftei de mâncare
  • vărsături frecvente
  • halucinații și iluzii
  • erupții cutanate faciale și vezicule
  • secreții nazale frecvente și tuse
  • pupile dilatate
  • ochi de geam sau scurgeri apoase
  • respirație extrem de îngreunată

Cum poți fi ajutat

Tratamentul pentru dependența de inhalanți este, de cele mai multe ori comportamental. Experții în tratamente contra drogurilor ajută oamenii să își schimbe comportamentul și îi învață cum să reziste fără droguri – cum să reziste poftei, cum să evite situațiile care i-ar putea conduce la utilizarea inhalanților și cum să evite recidivările.

Citeste  Ce este ketamina?

La fel ca în cazul oricărui fel de dependență, poate fi greu să te renunți fără ajutor și tratament profesional. Trecerea peste dependență durează și nu este ceva ce poți face de unul singur – toată lumea are nevoie de ajutor. Experții care ajută oamenii să facă față dependenței sunt antrenați să ajute, nu să judece.

Dacă folosești inhalanți, vorbește cu părinții, cu doctorul, cu consilierul școlii sau cu o asistentă. Ei te pot ajuta să obții ajutorul de care ai nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.