Ciupercile halucinogene

1
6849

Ce sunt ciupercile halucinogene?

Atunci când ne gândim la ciuperci, evident ne gândim la ele ca și mâncare. Dar, unele ciuperci conțin substanțe care pot provoca halucinații.

Ciupercile halucinogene conțin psilocibină și psilocin. Aceste substanțe, în doze destul de mari, au efecte similare cu cele ale drogului LSD.

Ciupercile halucinogene pot fi proaspete sau uscate. Oamenii le consumă ca drog, amestecându-le cu alte feluri de mâncare, să mascheze gustul amar sau strecurându-le în ceai pentru a le bea.

Efecte pe termen scurt

Când cineva consumă ciuperci, corpul transformă psilocibina în psilocin. Oamenii de știință cred că psilocinul afectează serotonina, o substanță din creier. Cantități mari de serotonină poate crea sentimente de euforie și percepții alterate ale realității.

Efectele generate de ciuperci încep, de obicei, după aproximativ 30-45 de minute. Pot dura chiar și 6 ore. Efectele imediate includ greață și căscat excesiv. După aceste efecte inițiale, „călătoria” începe. Aceasta poate fi ușoară, provocând consumatorului o stare de somnolență sau de relaxare. Dar, cantități mai mari sau ciuperci mai puternice, pot da halucinații, anxietate, paranoia și nervozitate. Consumatorii pot avea senzații distorsionate în ceea ce privește timpul, locul și realitatea. Dozele prea mari, pot duce la psihoză.

Durata și intensitatea fiecărei stări provocate de consumul de ciuperci poate varia. Depinde de cât de puternice sunt ciupercile și de cantitatea consumată. Ce se întâmplă după consum, depinde de starea consumatorului, de personalitate și de așteptări.

Unele stări oferite pot fi plăcute dar altele, duc la gânduri înspăimântătoare de pierdere a controlului, intensă paranoia, atacuri de panică și frică de moarte. Când vine vorba de ciuperci, este foarte greu de prezis ce stări va oferi fiecărui consumator în parte. Nu există o modalitate de a sfârși o stare, până când nu trece efectul ciupercilor, adică după câteva ore.

Citeste  Folosirea medicamentelor fără prescripție

Efectele fizice ale consumului de ciuperci includ:

  • greață și vărsături
  • creșterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale și a temperaturii
  • slăbiciunea mușchilor
  • somnolență
  • lipsă de coordonare
  • pupile dilatate

În cazuri foarte rare, dacă cineva consumă cantități mult prea mari de ciuperci, efectele secundare pot fi foarte severe și pot cauza chiar și moartea.

Efecte pe termen lung

Oamenii care consumă ciuperci pot dezvolta o toleranță la psilocibină și psilocin. Trebuie să consume din ce în ce mai mult, pentru a simți aceleași efecte. Acest lucru crește riscul consumului de ciuperci.

Consumul pe termen lung poate duce la pofte pentru drog, pentru ca, cei în cauză, să se poată simți fericiți, să facă față vieții sau problemelor emoționale. Consumul pe termen lung crește riscul dezvoltării unor boli precum schizofrenia sau pshihoza.

Unii consumatori de ciuperci au flashback-uri, retrăind stări chiar dacă efectul drogului a trecut. Flashback-urile pot apărea fără avertisment. Se pot întâmpla la câteva zile după consumul ciupercilor sau chiar după câteva luni mai târziu.

Alte posibile probleme

Este extrem de dificil de știut cât de puternice sunt ciupercile. Există riscuri și atunci când ciupercile sunt cumpărate, deoarece unele ciuperci sunt droguri, însă altele, sunt extrem de otrăvitoare: un număr mare de specii de ciuperci pot îmbolnăvi oamenii sau îi pot chiar omorî.

Ciupercile halucinogene pot provoca crampe stomacale sau vărsături. Acestea pot provoca și diaree. Problemele pot fi cauzate de ciupercile în sine, dar acest lucru poate însemna că cineva a consumat o ciupercă otrăvitoare și are nevoie de atenție medicală imediată. Nu risca! Dacă tu sau altcineva se simte rău după ce a consumat ciuperci, mergi la spital sau sună la 112 imediat.

Citeste  Mituri despre Bolile cu Transmitere Sexuală

Deoarece ciupercile alterează simțul realității și afectează judecata oamenilor, condusul sub influența ciupercilor poate cauza accidente.

Ciupercile sunt un drog ilegal, care fac parte din „Programul I” în Statele Unite. Acest lucru înseamnă că au un potențial ridicat în a fi consumate și nu servesc în scop medical. Posesia sau consumul de ciuperci halucinogene, se pedepsește cu amenzi și închisoare.

Cum să renunți?

Nu există simptome de sevraj atunci când cineva renunță la ciuperci, dar tot poate fi greu să te oprești. Asta, datorită faptului că oamenii, devin dependenți de ciuperci pentru a se simți bine sau pentru a face față vieții. Semnele că cineva poate fi dependent de ciuperci, includ flashback-uri, probleme la școală sau serviciu și gânduri constante, în a lua mai multe ciuperci.

Nu există tratamente specifice pentru dependența de ciuperci. Mulți oameni se bazează pe programe de tratament sau consiliere și grupuri de sprijin, pentru a se confrunta cu acest drog.

Evitarea ciupercilor

Ciupercile pot părea mai puțin nocive în comparație cu alte droguri. Dar, mulți oameni nu realizează că se pot simți foarte rău după ce le consumă. Această experiență poate fi ca un adevărat coșmar devenit realitate, din care nu te poți trezi până când nu trece efectul ciupercilor. Și, există posibilitatea ca această experiență să se termine în sala de urgență a vreunui spital, dacă se dovedește că ciupercile erau otrăvitoare.

Unii oameni nu își mai revin niciodată dacă au o experiență nefericită, după consumul de ciuperci. Astfel, este mult mai bine să eviți să consumi acest drog.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.