Adolescența și Adolescenții

0
3515

Ce ar putea să facă părinții? Cred că una dintre situațiile dificile frecvente prin care trec părinții adolescenților este, când și în ce măsură să acorde independența copiilor lor. Apar întrebările: să-i dau sau nu voie să se ducă la petrecere? Cum să-l determin să nu mai vorbească cu prietenul al cărui comportament îl detest? Cât de departe să merg cu pedeapsa?

Potrivit medicului psihiatru Ross Campbell, libertatea trebuie acordată adolescentului lin, treptat. Încrederea în adolescent nu exclude controlul. Adolescentul e tentat să încalce limitele care i se impun. Inițial, aceste limite ar fi bine să fie strict stabilite; pornind de la ceva strict, poți să acorzi pe parcurs privilegii, ca urmare a comportamentului adecvat. Dacă limitele sunt largi și sunt încălcate poți fi privit ca un părinte lipsit de fermitate. Lipsa controlului echivalează pentru unii adolescenți cu dezinteresul și, automat, cu lipsa iubirii.

Înainte de a fi lăsat să se ducă la petreceri, este nevoie să lași adolescentului libertatea de a se implica în activități alături de prieteni. Trebuie să simtă că face parte dintr-un grup și să știe cum anume să se poarte în interiorul lui. Refuzând în mod repetat și împiedicându-l să se întâlnească cu ceilalți, riști să-l faci un „neadaptat social”. O persoană care nu și-a format abilitatea de a relaționa cu ceilalți, are foarte mari șanse să fie deprimată, să apeleze în timp la alternative nu tocmai potrivite; va întâmpina greutate în afirmare, în ciuda aptitudinilor cu care e înzestrat.

De ce există adolescența?

Unii oameni de știință, sugerează că, perioada adolescenței le permite copiilor să învețe subtilitățile de comportament ale unui cadru social complex.

Citeste  Cum să te înțelegi cu părinții

Când se termină?

Nu se știe exact ce anume marchează tranziția de la adolescență la starea adultă. Sfârșitul pubertății sau al maturizării sexuale, este bine definit. Este momentul în care, oasele nu mai cresc, în jurul vârstei de 16 ani la fete și 17 ani și jumătate la băieți. Însă, în cazul adolescenței, tranziția de la copilărie la maturitate, nu are un sfârșit bine definit.

„Eu nu cunosc nici un indicator pentru asta”, a spus Till Roenneberg de la Centrul de Cronobiologie al Universității din Munchen. „Toată lumea vorbește despre asta însă nimeni nu știe când se termină adolescența. Această tranziție este văzută ca o combinație de factori fizici, psihologici și sociologici”.

Spune „nu” drogurilor!

Deși sunteți aproape sigur că fiul, fiica dumneavoastră nu consumă droguri, nu aveți certitudinea că, într-o zi, nu s-ar putea întâmpla acest lucru. Adolescența este vârsta la care se înregistrează cele mai multe debuturi în consumul de droguri ilicite, deoarece există situații de risc la care copilul dumneavoastră se expune zi de zi.

Adolescența este o perioadă de confuzie valorică în care adolescentul adoptă cu ușurință comportamente nonconformiste, de multe ori la sugestiile prietenilor; părinții au o autoritate mai scăzută în fața lor. Adolescenții sunt foarte dornici să încerce senzații noi și, de aceea, încălcarea normelor și valorilor sociale este de multe ori atractivă pentru ei. Toate aceste caracteristici cresc vulnerabilitatea adolescenților față de consumul de droguri.

De aceea, încercați să le fiți prieteni apropiați, acordați-le iubirea și încrederea de care au nevoie, ascultați-le părerile și neliniștile, nu uitați să îi îmbrățișați și să îi asigurați că iubirea ce le-o purtați este sinceră și necondiționată…

Citeste  Ce este testul Papanicolau și cum decurge examinarea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.