Fiul tău a împlinit 2 ani și încă nu vorbește. El spune totuși câteva cuvinte dar, în comparație cu alți copii de vârsta lui, crezi că este mult în urmă. Îți amintești că sora lui, la aceeași vârstă, alcătuia propoziții întregi. Continui să speri că fiul tău va începe să vorbească mai mult și amâni astfel, căutarea unui ajutor profesionist. Îți spui că unii copii merg în picioare foarte devreme, pe când alții vorbesc foarte devreme. Astfel, consideri că nu-i nimic de care să te îngrijorezi…
Acest scenariu este comun printre părinții ai căror copii sunt mai lenți în ceea ce privește vorbirea. În afară de cazul în care observă și alte domenii în care copilul este mai lent, părinții ar putea ezita să caute sfatul unui specialist. Unii ar putea să găsească scuze pentru faptul că micuțul nu prea vorbește, liniștindu-se și spunându-și că „va trece el peste asta” sau „copilul este mult mai interesat de lucrurile concrete decât de vorbit”.
Cunoscând ceea ce este „normal” și ceea ce nu este, în privința vorbirii și a dezvoltării limbajului, poate fi de folos, pentru a înțelege dacă ar trebui să te îngrijorezi sau să știi că ceea ce se întâmplă, sunt doar lucruri obișnuite pentru vârsta copilului.
Vorbirea obișnuită și dezvoltarea limbajului
Este important de discutat despre vorbirea timpurie și dezvoltarea limbajului, la fel ca și despre alte preocupări în ceea ce privește dezvoltarea. Discută cu medicul copilului, de fiecare dată când mergeți la vizita de rutină. Poate fi dificil să determini dacă un copil este pur și simplu imatur, în abilitatea lui de a comunica sau are într-adevăr o problemă care necesită atenție din partea unui profesionist.
Următoarele norme în dezvoltarea limbajului pot oferi niște indicii:
Înainte de vârsta de 12 luni
Este important să se acorde atenție copiilor la această vârstă, să se observe dacă își folosesc vocea în relație cu mediul înconjurător. Gânguritul și bolborositul sunt stadii timpurii în dezvoltarea vorbirii. Pe măsură ce bebelușii cresc (adesea în preajma vârstei de 9 luni), aceștia încep să înșire sunete tot mai legate, să-și însușească diferite tonuri ale vocii și să rostească cuvinte precum „mama” și „tata” (fără ca să înțeleagă într-adevăr, ce înseamnă cuvintele respective).
Înainte de vârsta de 12 luni, bebelușii ar trebui, de asemenea, să fie atenți la sunete și să înceapă să recunoască numele obiectelor obișnuite (sticlă, apă, tedi, etc.). Bebelușii care privesc cu atenție dar nu reacționează la sunete, ar putea să dea semne de pierdere a auzului.
Între 12 și 15 luni
În această etapă, bebelușii ar trebui să emită o gamă largă de sunete atunci când gânguresc (ca „p”, „b”, „m”, „d” sau „n”), să înceapă să imite și să reproducă sunete și cuvinte modelate după membrii familiei și de obicei, să spună unul sau mai multe cuvinte, în mod spontan (altele, în afară de „mama” și „tata”). De regulă, substantivele sunt rostite primele (ex. „bebe”, „minge”). De altfel, copilul ar putea fi capabil să înțeleagă și să urmeze instrucțiuni simple („Te rog dă-mi jucăria”, etc.).
Între 18 și 24 luni
Cu toate că există un anumit grad de variabilitate, cei mai mulți copii spun în jur de 20 de cuvinte, până la 18 luni și 50 de cuvinte sau mai multe, până când împlinesc 2 ani. În preajma vârstei de 2 ani, copiii încep să combine câte două cuvinte pentru a forma propoziții simple, precum: „Bebe plânge” sau „Tata mare”. Un copil de 2 ani ar trebui să fie capabil să identifice obiecte comune (atât în mod fizic cât și în imagini), ar trebui să arate cu degetul ochii, urechile sau nasul, atunci când i se cere, și să îndeplinească comenzi duble („Te rog, ridică jucăria și dă-mi-o”, spre exemplu).
Între 2 și 3 ani
Adesea, părinții văd un progres uriaș în vorbirea copilului. Vocabularul copilului tău ar trebui să crească înspre „prea multe cuvinte ca să le poți număra” și micuțul ar trebui să combine, în mod obișnuit, 3 sau 4 cuvinte în propoziții.
Capacitatea de înțelegere ar trebui, de asemenea, să sporească – în preajma vârstei de 3 ani, un copil ar trebui să înceapă să înțeleagă ce înseamnă „pune-l pe masă” sau „pune-l sub pat”. Copilul ar trebui să înceapă să identifice culori și să înțeleagă concepte descriptive (mare-mic, sus-jos, etc.).
Diferența dintre vorbire și limbaj
Vorbirea și limbajul sunt adesea confundate, însă, există o distincție între cele două:
- Vorbirea este expresia verbală a limbajului incluzând articularea – felul în care sunetele și cuvintele se formează.
- Limbajul este un concept mai larg și se referă la întregul sistem de exprimare și de primire a informațiilor, printr-o modalitate care are sens. Este vorba de a înțelege și de a fi înțeles prin comunicare – verbală, non-verbală și scrisă.
Deși problemele de vorbire și limbaj diferă, adesea, acestea se suprapun. Un copil cu o problemă de limbaj, poate fi capabil să pronunțe bine cuvintele dar să fie inapt să pună mai mult de două cuvinte alături. Vorbirea unui alt copil poate fi greu de înțeles dar, acesta ar putea fi capabil să folosească cuvinte și să exprime idei. Și, un alt copil poate să vorbească bine, dar să aibă dificultăți în a urma instrucțiuni.
Semne de avertizare a unei posibile probleme
Dacă ai temeri în privința vorbirii și a dezvoltării limbajului copilului tău, sunt câteva lucruri cărora le poți acorda atenție. Un copil care nu reacționează la sunete sau care nu emite sunete, are nevoie de un interes special.
Între 12 și 24 luni, motivele de îngrijorare sunt față de un copil care:
- nu folosește gesturi, cum ar fi arătatul cu degetul sau făcutul cu mâna, în jurul vârstei de 12 luni
- preferă gesturile, în detrimentul încercării de a vorbi, în preajma vârstei de 18 luni
- are dificultăți în a imita sunete, în jurul vârstei de 18 luni
- are dificultăți în a înțelege întrebări simple
Caută o evaluare specializată, în cazul în care un copil de 2 ani:
- poate să imite doar vorbirea sau acțiunile, fără a produce cuvinte și expresii, în mod spontan
- rostește doar anumite sunete și cuvinte, în repetate rânduri, dar nu poate folosi limbajul oral, pentru a comunica mai mult decât nevoile sale imediate
- nu poate urma indicațiile simple
- are un ton al vocii neobișnuit (răgușit sau un sunet nazal)
- este mai dificil de înțeles decât se așteaptă de la un copil de vârsta lui. Părinții și cei care au grijă de el, ar trebui să înțeleagă cam jumătate din vorbirea copilului pe la 2 ani și cam trei sferturi, pe la 3 ani. În preajma vârstei de 4 ani, un copil ar trebui să poată fi înțeles, în cea mai mare parte, chiar și de către persoanele care nu-l cunosc.
Cauze ale întârzierii vorbirii și ale dezvoltării lente a limbajului
Sunt multe lucruri care pot genera întârzieri ale vorbirii și ale dezvoltării limbajului. Întârzierile vorbirii, la un copil care, de altfel, se dezvoltă normal, pot fi cauzate câteodată de disfuncționalități ale cavității orale, cum ar fi probleme ale limbii sau ale cerului gurii. O arcuire scurtă a limbii, poate limita mișcarea acesteia în a produce sunete și cuvinte.
Mulți copii cu probleme de întârziere a vorbirii, au probleme orale-motorii, ceea ce înseamnă că există o comunicare ineficientă între zonele creierului responsabile cu producerea vorbirii. Copilul întâmpină dificultăți atunci când își folosește și coordonează buzele, limba și obrajii pentru a produce sunete. Vorbirea poate fi singura problemă sau poate fi însoțită de alte probleme oral-motorii precum dificultățile de hrănire. Întârzierea vorbirii poate, de asemenea, să fie (în loc să indice) o întârziere mult mai „globală” (sau generală).
Problemele de dezvoltare a auzului sunt și ele, de asemenea, legate de întârzierea vorbirii, de aceea, auzul unui copil ar trebui să fie testat, ori de câte ori apare o neliniște cu privire la vorbire. Un copil care are probleme cu auzul, poate avea probleme cu articularea sunetelor, la fel ca și cu înțelegerea, imitarea și folosirea limbajului.
Infecții ale urechii, în special infecțiile cronice, pot afecta abilitatea auzului. Infecțiile minore ale urechii care au fost tratate în mod corespunzător, totuși, ar trebui să nu aibă efect asupra vorbirii. Și, atât timp cât auzul este normal, chiar și la o singură ureche, vorbirea și limbajul se vor dezvolta normal.
Cum poate ajuta un medic specialist
Dacă tu sau medicul tău suspectați faptul că există o problemă în ceea ce privește vorbirea și limbajul copilului, o evaluare timpurie este crucială. Desigur, dacă se dovedește că nu există nici o problemă, o evaluare îți poate spulbera temerile.
Poți căuta pe cont propriu un specialist sau medicul de familie îți poate recomanda unul.
În timpul evaluării, un patologist specializat în probleme de vorbire și limbaj, va observa și analiza deprinderile de limbaj ale copilului, în contextul dezvoltării totale. Pe de altă parte, specialistul va aplica teste standardizate și va căuta indicii care să ajute la înțelegerea problemelor de dezvoltare a vorbirii și a limbajului.
Medicul specialist va mai evalua:
- ce anume înțelege copilul (numit „limbajul receptiv”)
- ce anume poate spune copilul (numit „limbajul expresiv”)
- încercarea copilului de a comunica pe alte căi, cum ar fi arătatul cu degetul, datul sau scuturatul capului, prin gesturi, etc.
- dezvoltarea sunetului și claritatea vorbirii
- starea oral-motorie a copilului (cum anume gura, limba, cerul gurii, etc., lucrează pentru realizarea vorbirii, ca și pentru a mânca și înghiți)
Dacă medicul specialist ajunge la concluzia că este nevoie de terapie, implicarea ta va fi foarte importantă. Poți observa cum se derulează întâlnirile de terapie și poți învăța să participi în acest proces. Terapeutul îți va arăta cum să lucrezi cu copilul acasă, pentru a-l ajuta să-și îmbunătățească deprinderile de vorbire și limbaj.
Evaluarea făcută de un specialist în probleme de vorbire și limbaj s-ar putea să evidențieze faptul că, așteptările tale sunt, pur și simplu, prea mari. Materialele educaționale care prezintă în linii generale stadiile dezvoltării și momentele reprezentative, ar putea să te ajute să-ți privești copilul într-un mod mai realist.
Ce pot face părinții
Ca multe alte lucruri, dezvoltarea vorbirii reprezintă un amestec de trăsături caracteristice și educație. Structura genetică va determina, în parte, inteligența, vorbirea și dezvoltarea limbajului. Totuși, o mare parte din dezvoltarea acestor componente, ține de mediul în care crește copilul. Este un copil stimulat în mod corespunzător, acasă sau în instituția în care este îngrijit? Există oportunități de comunicare bazate pe schimb și participare? Ce fel de răspuns primește copilul?
Atunci când există probleme în planul vorbirii, limbajului, auzului sau alte probleme de dezvoltare, intervenția timpurie poate să ofere ajutorul de care un copil are nevoie. Iar atunci când dobândești o înțelegere mai profundă a faptului că micuțul tău nu vorbește, poți învăța noi metode pentru a încuraja dezvoltarea limbajului.
Iată câteva sfaturi generale pe care le poți folosi acasă:
- Rezervă-ți mult timp în care să comunici cu copilul tău, începând chiar de când este foarte mic – vorbește-i, cântă-i și încurajează-l să imite sunetele și gesturile.
- Citește-i copilului, chiar și de la vârsta de 6 luni. Nu trebuie să termini de citit o carte întreagă, însă caută cărți potrivite cu vârsta, cărți cu coperți tari și cu imagini atrăgătoare, ce îl încurajează pe copil să privească cu atenție, în timp ce îi spui ce anume se află în poze. Încearcă să începi cu o povestire clasică sau cu cărți făcute din materiale speciale ce pot fi atinse de copil. Mai târziu, când acesta mai crește, lasă-l să arate cu degetul imaginile pe care le recunoaște și spune-i cum se numesc. Apoi, încearcă poeziile scurte, plăcute și cu rimă. Progresează apoi, folosind cărți cu titlu predictibil, permițându-i astfel copilului să anticipeze ce se va întâmpla în povestire. Micuțul tău s-ar putea să memoreze anumite povestiri preferate.
- Folosește întâmplările zilnice, pentru a consolida vorbirea și limbajul copilului. Cu alte cuvinte, vorbește în timp ce lucrezi prin preajma copilului. De exemplu, numește alimentele și alte produse de la magazin, explică ceea ce faci atunci când gătești sau faci curat în cameră, arată cu degetul și numește obiectele din încăpere, iar în timp ce conduci, atrage-i atenția copilului asupra sunetelor pe care le auzi. Pune întrebări și arată copilului că ești mulțumit(ă) și încântat(ă) de răspunsul lui (chiar și atunci când este greu de înțeles). Folosește un limbaj simplu, însă, niciodată limbajul „de bebeluș”.
Indiferent de vârsta copilului, să recunoști și să tratezi problemele cât mai devreme, reprezintă cea mai bună abordare, menită să ajute întârzierile vorbirii și cele ale limbajului. Cu terapia potrivită și cu timpul necesar pentru a exersa, copilul tău va avea șanse mari să comunice mai bine cu tine și cu restul lumii.