Despre accidentările LIA
Accidentările la genunchi se pot întâmpla copiilor activi, în special atleților, iar un ligament încrucișat anterior (LIA) rupt — un ligament ce redă stabilitatea genunchiului — este una dintre cele mai serioase accidentări.
Copiii care suferă accidentări ale LIA tind să practice sporturi de contact (ca fotbalul american și basketul) sau așa numitele sporturi „tăioase” (ca fotbalul și baseballul ce implică mișcări rapide și bruște ca pivotări, stopping).
Accidentarea se poate întâmpla, de asemenea, și cu unele mișcări, și anume, atunci când un copil sare și aterizează tare pe picioare. Dacă mușchii cvadricepși nu sunt îndeajuns de puternici, o mișcare obișnuită a unui atlet, poate pune prea multă presiune pe articulația genunchiului, cauzând ruperea ligamentului încrucișat anterior, un țesut asemănător unei frânghii.
Fetele la vârsta adolescenței au de 2 până la 10 ori mai multe șanse să sufere de rupturi ale LIA decât băieții. Asta deoarece fetele au factori de risc diferiți, ce fac accidentările LIA mai probabile, cum ar fi forma corpului, alinierea membrelor, controlul neuromuscular, și hormonii care ar putea slăbii ligamentul.
Accidentările ligamentului încrucișat anterior pot fi foarte dureroase, în special, în timpul mișcărilor de pivotare. În funcție de vârsta copilului și severitatea accidentării, un LIA rupt adesea necesită operație și de asemenea, 6 până la 12 luni de recuperare. Acest tratament poate preveni artrita și alte daune ale genunchiului.
Ce face un LIA
LIA este unul din cele patru ligamente principale ale încheieturii genunchiului, prin care se unește de tibie și de femur. Este localizat adânc în interiorul articulației, în spatele rotulei, deasupra tibiei și dedesubtul femurului.
Împreună cu ligamentul încrucișat posterior (LIP), cu care se intersectează în formă de „X”, LIA ajută la stabilizarea genunchiului în timpul rotației sale.
Mai exact, LIA ține tibia pe poziție și previne îndepărtarea sa de genunchi și femur. De asemenea, conferă stabilitate mișcărilor de rotație ale tibiei.
Semne și simptome
Copiii care suferă de ruptura parțială sau completă de LIA experimentează, cu siguranță, dureri la producerea rupturii. Apoi, simptomele pot dispărea, în funcție de severitatea accidentării.
Majoritatea nu vor avea probleme la mers. Însă, dacă se întorc la practicarea sportului, ar putea simți o anume instabilitate sau o incapacitate de a susține greutate pe piciorul accidentat. Deseori pot exista dureri, care pot fi intense, și umflături ale încheieturii genunchiului, care apar în primele 24 de ore de la ruptură.
La momentul accidentării, mulți copii semnalează un sunet de fractură — sunetul tibiei desprinzându-se și așezându-se la loc. Alții, de asemenea, indică faptul că genunchiul se simte mai puțin compact decât înainte.
Un copil care și-a accidentat genunchiul — fie pe teren sau acasă — trebuie să își înceteze activitatea (pentru prevenirea altor leziuni) și să beneficieze de îngrijire medicală. Între timp, zona trebuie acoperită cu gheață — puneți gheață într-o pungă de plastic, înveliți-o într-un prosop și țineți-o pe genunchi în reprize de până la 20 de minute. De asemenea, țineți genunchiul suspendat la înălțime, pe cât de mult cu putință, pentru a reduce umflarea acestuia. Dacă distribuirea greutății pe genunchi este dureroasă, copilul trebuie să nu poarte greutate pe genunchiul în cauză.
Diagnostic
La cabinet sau la camera de urgențe, doctorii vor examina zona lezată fizic și cu ajutorul radiografiilor, vor determina dacă este vorba de o accidentare a genunchiului și cât de gravă este situația.
Următoarele teste pot ajuta la diagnosticarea unei leziuni ale LIA:
- Testul Lachman. În timpul acestui examen, copilul va sta întins pe spate, cu genunchiul lezat ridicat și flexat la un unghi de 20 -30 de grade. Doctorul apucă apoi cu o mână gamba, iar cu cealaltă partea inferioară a coapsei, punând presiune pentru a mișca tibia către în față. Dacă se mișcă prea mult, poate să denote o ruptură de LIA.
- Testul sertarului anterior. În timpul acestui test, coapsa este flexată la 45 de grade și genunchiul la 90 de grade. Examinatorul apucă partea din spate a gambei, chiar de sub genunchi, așezându-și degetele index pe tendoanele poplitee (tendoanele din spatele genunchiului), și degetele mari la marginile rotulei pentru a simți orice mișcare a încheieturii genunchiului și a zonelor din împrejurimi, în timp ce încearcă să tragă tibia înspre în față.
Pentru a diagnostica cu exactitate o leziune a ligamentului încrucișat anterior, doctorii aplică aceste teste, de obicei, în combinație cu alte examinări fizice.
Chiar dacă se fac radiografii pentru a determina seriozitatea accidentării, ele relatează doar structura osoasă, de aceea, pot confirma doar fracturi ale oaselor. Un RMN, care expune imagini ale țesuturilor (ca ligamente și mușchi), poate confirma o rupere parțială sau completă de LIA, deci unii medici vor solicita unul, pentru a confirma diagnosticul.
Tratament
Tratamentul leziunilor LIA depinde de vârsta copilului și de tipul leziunilor, dar cel mai adesea implică un anumit tip de operație. În cazul în care copilul este încă în perioada de creștere, chirurgii se asigurî că nu ating plăcile de creștere (epifize). Epifizele sunt niște țesuturi cartilaginoase situate la capetele oaselor lungi, precum tibia și femurul. Copiii care se află încă în perioada de creștere, au epifizele „deschise”, în timp ce, aceia care au ajuns la maturitatea scheletului au epifizele „închise”.
Când un copil se oprește din creștere, epifizele se calcifiază împreună cu restul osului. Fetele tind să se oprească din creștere, mai devreme decât băieții; epifizele lor închizându-se de obicei, în jurul vârstelor de 14 – 15 ani, în timp ce, la băieți se închid în jurul vârstelor de 16 -17 ani.
În cazul în care, un copil a ajuns la maturitatea structurii osoase, chirurgul va modela un mic tunel prin femur pentru a ajunge în interiorul articulației genunchiului. Chirurgii înlocuiesc LIA rupt cu țesut din corpul pacientului (de obicei, țesut al tendonului principal patelar sau al tendonului popliteu – cele din spatele piciorului) sau cu țesut donat (operație numită alogrefă). Noul ligament este introdus prin tunelurile create în tibie și în femur, și este fixat la loc ori cu șuruburi sau alte dispozitive pentru fixat.
În cazul în care copilul nu a ajuns la vârsta de maturizare a oaselor, chirurgii aplică o tehnică prin care evită epifizele. Un exemplu este reconstrucția cu banda ilio-tibiala (IT). Banda IT este o bandă groasă de țesut care traversează piciorul de la partea de jos a pelvisului până în josul tibiei. Așezând acest țesut peste rotulă, ajută la stabilizarea genunchiului și la prevenirea mișcării prea în față a tibiei.
După operație, copilul va avea nevoie de cârje, pentru a se deplasa, va fi nevoie să își limiteze activitățile fizice, și să poarte proteză, 4 până la 6 săptămâni, în funcție de sfaturile chirurgului.
Reabilitare și Recuperare
Recuperarea după o operație de LIA este un proces de lungă durată, care poate dura între 6 luni și un an.
Terapia de reabilitare este necesară, pentru a ajuta genunchiul să se vindece și să:
- Restituie raza mișcărilor
- Redobândească forța în genunchi, coapsă, mușchii tibiei (și să prevină atrofierea sau avarierea țesutului muscular)
- Reducă durerea și inflamarea
- Îmbunătățească echilibrul
Majoritatea copiilor urmează tratamentul, la centrul de reabilitare, de trei ori pe săptămâna, împreună cu exercițiu zilnic, acasă. Programele accelerate de reabilitare implică terapie mai frecventă, însă nu neapărat grăbesc recuperarea.
În fazele incipiente ale recuperării, un copil poate purta proteza pentru picior și ulterior, proteza pentru genunchi, în funcție de recomandarea chirurgului. Ținerea genunchiului ridicat și compresele cu gheață, pot reduce umflarea. Doctorii ar putea prescrie calmante și medicamente anti-inflamatoare pentru a ajuta copilul să suporte durerea și să se simtă mai comod. În unele cazuri, doctorii ar putea recomanda adulților injecții cu steroizi, pentru a reduce durerea și umflarea.
În timp ce majoritatea sporturilor sunt interzise – în special activitatea ce a cauzat accidentarea – copiii ar putea practica unele activități cu impact redus, ce pot fi distractive și în scop terapeutic, ca înotul, mersul pe bicicletă sau alergatul controlat. Discutați cu medicul dumneavoastră despre activitățile de care copilul dumneavoastră ar putea beneficia.
Ajutând copilul să facă față
Să ți se spună că nu poți face lucrurile pe care le iubești – ca alergatul sau fotbalul – poate fi o lovitură devastatoare pentru orice copil. Copiii ce se recuperează din operația de LIA, ar putea să experimenteze stări de nervozitate, frustrare sau chiar deprimare, în special, în cazul în care nu mai participă la sporturile cu echipa sau cu prietenii.
Însă, în același timp, există și alte feluri în care se pot simți ca parte a unei echipe. Păstrarea scorurilor, asistarea antrenorului, sau să ducă apa colegilor la meciuri. În cazul în care, nu vrea să facă asta, sugerați începutul unui hobby, ca pictura, desenul, chitara sau alte activități ce nu ar pune prea mult efort pe genunchi. Activități cu impact redus, ca înotul, sunt o altă opțiune.
În timp, copiii se pot întoarce la lucrurile pe care le iubesc. Însă, în cazul în care copilul dumneavoastră continuă să se simtă nervos sau deprimat pe perioada recuperării, încurajați-l să urmeze sfatul psihologului școlii la care se află, care ar putea ajuta copilul să facă față, vizualizând zile mai frumoase.