Cere ajutor: Treci peste obstacolele din trecut!

0
2005

Atunci când ne confruntăm cu ceva, este natural să cerem ajutorul celorlalți. A-i ajuta pe ceilalți, este parte din a dărui și a primi, ceea ce creează o relație bună cu cei din jur.

A primi ajutor sună a ceva ușor. Dar, nu întotdeauna este ușor de realizat. Uneori, stăm în propria cale și nu ne dăm seama de acest lucru.

Anumite idei preconcepute sau moduri de a gândi, pot îngreuna să vedem șansele de ajutor. Iată câteva exemple din tipurile de atitudini care ne stau în cale – și idei despre cum să le depășim.

Obstacolul 1: Ideea că a avea nevoie de ajutor, este un semn de slăbiciune

A cere ajutor arată maturitate și încredere. Este un semn de forță, nu de slăbiciune. Știi ceea ce ai nevoie și nu îți e teamă de inaccesibilitate.

De exemplu, în loc să te gândești:
„Nu vreau ca antrenorul să afle că nu știu acea mișcare, deoarece, se poate gândi că nu pot fi în echipă”.

Schimbă această idee cu:
„Îi voi arăta antrenorului cât de devotat sunt echipei și mă voi antrena din greu, cerându-i sfaturi despre cum mă pot perfecționa.”

Obstacolul 2: Crezi că nu meriți să primești ajutor sau susținere

Oricine are nevoie de ajutor la un moment dat. Nimeni nu poate – sau nu ar trebui – să facă față singur problemelor. Acceptând ajutorul, poate întări prieteniile și relațiile. Toți se simt bine când au ocazia să susțină un prieten.

De exemplu, în loc să gândești:
„Chiar mi-ar plăcea să aflu cum face față Katy divorțului părinților ei, dar, fiind atât de populară și ocupată, sunt sigură că nu ar avea timp pentru mine”.

Schimbă gândirea cu:
„O voi întreba pe Katy dacă are timp să discute cu mine și să știe cât de important e pentru mine să vorbim. Poate, prin unele lucruri am trecut și eu, și o pot ajuta”.

Fii însă atent când decizi să alegi pe cine să ajuți. Împărtășește-ți sentimentele sau problemele cu cineva care ascultă și căruia îi pasă – nu cu cineva care judecă, critică sau te învinovățește. În cele mai multe cazuri, putem ghici felul în care oamenii reacționează. Dar, în momente dificile, ne prind cu garda jos. Dacă ești refuzat, nu e din cauza a ceva ce ai făcut. Este din cauza celeilalte persoane.

Citeste  Drumetii Montane

Spune-ți în sine:
„Dacă Katy va zice „nu”, poate că nu e pregătită să vorbească despre propriile experiențe. Dacă este nepoliticoasă, atunci voi ști de la început că este o prietenă materialistă”.

Obstacolul 3: Nu ceri ajutor nimănui.

Uneori, ești destul de norocos încât să ai o persoană în viața ta care știe că ai nevoie de ajutor și se oferă, înainte să îi ceri ajutorul. De obicei, această persoană este un părinte sau un prieten apropiat. Dar uneori, când avem nevoie de ajutor, trebuie să-l cerem. Cea mai bună metodă este să fim clari și direcți, ca de exemplu: „Am aceste probleme. Mă poți ajuta?”.

De exemplu, în loc să gândești:
„Mă tem ca prietenii mei să afle că iubitul meu m-a agresat – ei deja au impresia că le ignor sfatul și că ar trebui să nu mă mai las controlată. Și nu vreau să îmi îngrijorez mama. Deci voi ține acest lucru pentru mine”.

Schimbă această idee în:
„Le voi spune prietenilor că au avut dreptate și că încep să mă îngrijorez în legătură cu comportamentul iubitului meu. Le voi cere părerea despre ce trebuie să fac și cum să îi zic mamei”.

Obstacolul 4: Așteptând ca altcineva să facă primul pas

Nu întotdeauna este ușor ca celelalte persoane să vadă că avem nevoie de ajutor. Poate avem o față veselă pentru a ascunde problema sau dăm impresia că nu vrem să vorbim despre acel lucru. Nu aștepta ca cineva să îți citească gândurile sau ca să își dea seama de ce ai nevoie. Întreabă.

Citeste  Pot Căștile să Afecteze Auzul?

De exemplu, în loc să gândești:
„Chiar îmi doresc ca Shanya să întrebe de cicatricile de pe picioare, ca să pot vorbi cu cineva despre asta. Știu că e curioasă dar, poate nu îi pasă cu adevărat”.

Schimbă această idee în:
„Îi voi spune Shanyei ce se petrece și că aș avea nevoie de ajutor”.

Obstacolul 5: Ne dăm bătuți cu ușurință

Dacă ajutorul primit nu ne oferă imediat ceea ce așteptăm, este tentant să renunțăm. Dar, a primi ajutor, este un efort făcut de-a lungul timpului. Poate fi necesar să facem mai multe încercări.

De exemplu, în loc să gândești:
„Cred că consilierul școlii știe ce e mai bine pentru mine! Ar trebui ca având atâta experiență să știe ce face, dar acum că l-am cunoscut, mă întreb dacă nu este o pierdere de timp”.

Schimbă această idee în:
„Prima mea întâlnire cu psihologul școlii a fost puțin dezamăgitoare. Dar, probabil îi va lua ceva timp să îmi descopere personalitatea și să afle ce facultate mi se potrivește cel mai bine. Îi voi mai acorda două întâlniri, înainte să îmi fac o părere. Voi încerca, de asemenea, să îi explic ce vreau și nu voi aștepta să îmi citească gândurile”.

De ce este important să ceri ajutor

Niciunul dintre noi nu se poate descurca singur. Oamenii care cred în noi, ne amintesc ceea ce avem, e ceea ce contează și, de aceea, suntem iubiți. Dar uneori, trebuie doar să încercăm și să cerem ajutor. Prietenii și familia ne iubesc, dar, nu întotdeauna pot ști ceea ce vrem, mai ales dacă, înfățișăm într-un alt mod lucrurile.

Citeste  5 Modalități de a Identifica o Dietă Capricioasă

Deoarece poate fi greu să ceri ajutor, nu ezita să oferi ajutor altei persoane care consideri că are nevoie de el. A da și a primi ajutor, sunt niște abilități excelente de învățat. Ne pot ajuta să înțelegem calități precum empatia și generozitatea și, de asemenea, să-i înțelegem mai bine pe ceilalți oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.