Exerciţiile fizice au fost practicate în scop profilactic şi curativ, încă din cele mai vechi timpuri. De la popoarele antice ale Egiptului, Chinei şi Indiei, care au ajuns la un înalt grad de cultură şi civilizaţie în ceea ce priveşte disciplina corporală, ne-au rămas numeroase documente care ne arată că, medicina empirică a folosit anumite procedee de mişcare pentru păstrarea şi întărirea sănătăţii sau pentru tratamentul unor tulburări ale organismului.
În urma sistematizării, exerciţiile fizice, procedeele şi metodele, capătă un nou sens, se pun în evidenţă relaţii noi şi foarte strânse, se văd mai bine diferenţele în dezvoltare, lipsurile, imperfecţiunile şi posibilităţile de îmbunătăţire.
În afara acestor mijloace, se folosesc şi unele împrumutate din sport şi turism, practicate după principiile şi regulile medico-pedagogice ale kinetoterapiei.
Pe baza principiului de combinare a mijloacelor profilactice (de prevenire) şi terapeutice, în cadrul unor tratamente complexe, putem asocia la mijloacele medicale, condiţiile de igienă, regimurile alimentare, agenţii fizici naturali (aer, apă, soare) şi/sau artificiali, mijloacele şi metodele terapeutice, precum şi alţi factori care întăresc acţiunea şi măresc capacitatea mijloacelor specifice.
Cercetările asupra valorii exerciţiilor sportive, ca mijloace profilactice, sunt tot atât de numeroase ca cele din domeniul terapeutic clasic de recuperare, existând deja rezultate cuprinzătoare asupra creşterii capacităţii de solicitare a organismului şi influenţare funcţională, prin practicarea unui program terapeutic-sportiv organizat şi regulat.
Toate cercetările medicale asupra influenţei de stimulare a sănătăţii, pe care o exercită sportul, subliniază funcţia sa fiziologică, respectiv, acţiunea sa de formare a corpului.
Se recomandă programele sport-terapie, din următoarele motive:
- exersarea mişcărilor indicate pentru terapie, prezentate sub formă de jocuri dinamice, se apropie mai mult de mişcările folosite uzual, în viaţa de zi cu zi, faţă de cele folosite în cazul altor exerciţii fizice. Caracterul complex al jocurilor, asigură o adaptare multilaterală la cerinţele vieţii zinice;
- bogăţia formelor jocurilor dinamice şi posibilităţile de ramificare a lor, permit aplicarea orientată în cadrul terapiei curative. Jocurile pot fi utilizate în terapie chiar şi în anumite boli;
- în legătură cu aceasta, consemnăm posibilitatea fixării nivelului de solicitare prin jocurile de mişcare, posibilitate oferită, în primul rând, de capacitatea de variere a lor;
- prin acţiunea complexă a acestor programe, cel ce are nevoie de terapie, este angajat în mai mare măsură în activitatea motrică respectivă, faţă de celelalte forme ale tratamentului curativ (gimnastică medicală, etc.);
- pot contribui în mai mare măsură la îmbunătăţirea stării psihice şi fizice şi, implicit, la îmbunătăţirea dorinţei de activitate din timpul liber;
- pot duce la formarea unui program de activitate independentă, pentru dezvoltarea fizică deci, la menţinerea şi întărirea sănătăţii.
Succesul terapiei prin mişcare, va fi determinat cu precădere de gradarea metodică şi de indicaţiile metodice corecte ale coordonatorului terapiei.
Prin schimbarea aspectului terapiei clasice, în terapie prin mişcare, putem obţine cele mai diferite efecte. Atât poziţiile iniţiale din care se efectuează exerciţiile, formele de deplasare, eventual exerciţiile pe aparate, oferă suficiente puncte de plecare pentru acest tip de terapie.
În cadrul acestui tip de terapie, o deosebită importanţă o are şi aşa-numitul „sport adaptat”. Copii şi tinerii cu nevoi speciale sunt incluşi în programe de reinserţie socială, ale căror obiective pot fi realizate şi prin intermediul activităţilor sportive.
Astfel, sportul adaptat, constituie o ramură a sportului care utilizează structuri motrice, reguli specifice, condiţii materiale şi organizatorice, modificate şi adecvate cerinţelor proprii diferitelor tipuri de deficienţe şi/sau nevoi speciale.
Are ca obiective:
- maximizarea potenţialului biomotric existent;
- facilitarea exprimării conform propriilor abilităţi şi capacităţi;
- realizarea (în mod implicit) unor efecte terapeutice, sanogenetice (terapie corectivă, recreaţională, sport-terapie, programe de sănătate, etc.);
- adaptarea activităţii sportive în scop recreativ (timp liber);
- realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoană, a unei valorizări superioare a competenţelor existente.
Poate fi organizat sub formă de:
- activităţi sportive care nu se deosebesc ca structură, reguli, condiţii organizatorice şi materiale, de ramurile şi probele sportive cunoscute;
- activităţi sportive care păstrează structura şi regulile obişnuite, dar beneficiază de condiţii materiale care compensează într-o anumită măsură deficienţa competitorului (un nevăzător, care participă într-o competiţie de popice, beneficiază de o delimitare proeminentă a culoarului de lansare a bilei);
- activităţi sportive la care participă atât competitori cu nevoi speciale, cât şi competitori normali, subiecţii deficienţi având unele facilităţi regulamentare (subiecţii participanţi în competiţiile de tenis, au dreptul să returneze mingea peste fileu, după două căderi succesive în terenul propriu);
- activităţi sportive la care partcipă competitori cu – şi fără nevoi speciale; toţi se supun unei versiuni modificate a probei sportive respective (competitori de orice tip, pot participa în cărucioare cu rotile, la orice competiţie de baschet);
- activităţi sportive de tipul „Special Olympics”, la care participă exclusiv subiecţii cu nevoi speciale de acelaşi grad.
