Am observat că, pe măsură ce le vorbesc copiilor mei mai dur – spre exemplu, după ce au alergat în stradă fără să se asigure – aceștia devin tot mai nepăsători. Cum pot fi sigură că ei înțeleg seriozitatea anumitor situații, fără să-i fac să se simtă mai rău? – Zoe
Zicala spune: „Timpurile de criză cer măsuri de criză”. Atunci când siguranța copilului tău este în pericol – fie că el aleargă în stradă, este expus la foc sau se află periculos de aproape de o piscină – să urli, să țipi sau să strigi este un răspuns absolut normal (și necesar!). Până la urmă, în acel moment, ai face orice îți stă în putință să-i atragi atenția copilului tău și să-l îndepărtezi din calea răului.
După un episod ca acesta, este o reacție naturală pentru copii să plângă – iar pentru tine, să vrei să-ți ceri scuze. Dar adevărul este că, cei mici plâng mai degrabă ca răspuns la teama și urgența din vocea ta, nu pentru că ai fost prea „dură”. În astfel de momente, este în regulă să-i consolezi fără a-ți cere scuze. Îmbrățișează-ți copilul și spune-i ceva de genul: „Știu că ești supărat. Dar ceea ce ai făcut a fost periculos și m-am temut că vei fi rănit. Să nu mai faci asta niciodată!” După un astfel de eveniment, de obicei, nu mai este necesar să-ți pedepsești copiii, fiindcă, probabil și-au învățat lecția.
Pe de altă parte, să fii prea severă – cum ar fi să strigi în mod regulat pentru încălcări minore, poate avea efecte opuse celor așteptate de tine. Copiii pot deveni imuni la reacțiile exagerate ale părinților și vor eșua în a le lua în serios. Dacă simți că începi să ai acest obicei, respiră adânc înainte de a răspunde la comportamentul copilului tău și întreabă-te: „Sunt pe cale să exagerez?” Dacă da, îndepărtează-te pentru câteva minute și revin-o după ce te-ai calmat.
În general, când vine vorba să-ți disciplinezi copiii, cel mai bine este să vorbești pe un ton scăzut, hotărât și să-ți păstrezi atenția îndreptată pe comportament, nu pe copil. De asemenea, ajută să te folosești de consecințele naturale ori de cîte ori este posibil. Asta înseamnă că, în cazul în care copilul tău a aruncat o jucărie, roagă-l să o ia de jos. Dacă a luat ceva de la unul din frații săi, cere-i să înapoieze lucrul. În cazul în care, copilul alege să nu se supună, un time-out potrivit vârstei sau alte consecințe, ar trebui să urmeze, în ciuda rugăminților înlăcrimate. Consecvența este cheia către disciplina reală și a ceda în fața lacrimilor copilului, poate duce în mod necugetat, la întărirea comportamentului negativ.
