Tot mai mute persoane sunt diagnosticate cu alergii alimentare. Oamenii pot fi alergici la orice aliment, dar s-a observat că opt alergeni provoacă cele mai multe reacții alimentare:
- lapte
- ouă
- arahide
- soia
- grâu
- fructe cu coajă tare (cum ar fi nucile și caju)
- pește
- crustacee (cum ar fi creveții)
Tinerii care au avut alergii în copilărie, de multe ori le au și la maturitate – dar nu întotdeauna. Multe depind de tipul de alimente la care cineva este alergic. Unele alergii sunt mai ușor de învins decât altele. De exemplu, cei mai mulți copii care sunt alergici la lapte, ouă, grâu, soia scapă de ele după ce ajung la vârsta de 5 ani. Dar, doar aproximativ 20% dintre persoanele cu alergie la arahide și aproximativ 10% din copiii cu alergie la nuci își înving alergiile. Alergiile la pește și crustacee se dezvoltă de obicei, mai târziu în viață, iar oamenii au mai puține șanse să le învingă.
Cum Reacționează Organismul
Alergiile alimentare apar atunci când sistemul imunitar crede, în mod greșit, că alimentul consumat este nociv pentru organism. Într-o încercare de a „proteja” organismul, sistemul imunitar produce anticorpi IgE la acel aliment. Anticorpii IgE declanșează apoi celulele mastocite (care sunt celule alergice în organism) pentru a elibera substanțe chimice în sânge.
Unul dintre aceste substanțe chimice este histamina. Histamina acționează asupra ochilor, nasului, gâtului, plămânilor, pielii sau tractului gastro-intestinal și provoacă simptome ale reacției alergice.
Odată ce corpul a produs anticorpi împotriva unui anumit aliment, acești anticorpi recunosc instantaneu acel aliment. De fiecare dată când persoana consumă alimentul respectiv, corpul eliberează, din nou, histamina în fluxul sanguin și așa apar simptomele alergice. În cazu alergiilor severe, reacțiile pot apărea chiar și numai dacă doar se atinge sau se miroase alimentul respectiv.
Despre Reacțiile Alergice
Unele reacții pot fi foarte ușoare și pot fi de o singură natură, cum ar fi urticaria. Alte reacții adverse pot fi mai severe și să implice mai mult de o parte a corpului. Cele mai multe reacții alergice țin mai puțin de o zi și afectează oricare dintre aceste patru sisteme ale corpului:
- Pielea. Reacțiile cutanate sunt cele mai frecvente tipuri de reacții. Ele pot lua forma unor erupții cutanate pruriginoase, roșii (urticarie), eczeme sau roșeață și umflături în jurul gurii sau a feței.
- Sistemul gastrointestinal. Simptomele pot apărea sub formă de crampe stomacale, greață, vărsături sau diaree.
- Sistemul respirator. Simptomele pot varia de la un nas care curge sau este înfundat, mâncărime, ochi lăcrimați și strănut la declanșarea astmului cu tuse și respirație șuierătoare.
- Sistemul cardiovascular. O persoană se poate simți amețită sau poate leșina.
Cele mai multe reacții apar destul de repede după ce se mănâncă un anumit produs alimentar. Dar simptomele diferă de la o persoană la alta. Prin urmare, deși doi oameni pot avea alergie la arahide, de exemplu, reacțiile alergice pot fi diferite. Și chiar și aceeași persoană poate avea reacții diferite la un anumit produs alimentar, în funcție de anumiți factori, cum ar fi cât de mult a intrat în contact cu alimentul la care este alergică.
Reacții Alergice Severe
O reacție alergică severă care implică două sau mai multe sisteme ale corpului este cunoscută sub numele de anafilaxie. Aceasta este o reacție alergică bruscă, care poate pune viața în pericol. Pe lângă simptomele menționate mai sus, anafilaxia poate provoca umflarea căilor respiratorii, respirație greoaie, o scădere a tensiunii arteriale, pierderea conștiinței și, în unele cazuri, chiar moartea.
Deoarece reacțiile alergice alimentare pot fi severe, oamenii care cred că ar putea fi alergici la un anumit aliment ar trebui să vadă un doctor. Deși poți fi tentat să nu mănânci alimentul la care crezi că ești alergic, trebuie să știi că alergenii se pot ascunde în locuri surprinzătoare, și fără diagnosticul unui medic nu poți ști exact ce alimente să nu consumi.
Cum Te Ajută Doctorii?
Medicul dumneavoastră va căuta orice alte afecțiuni care ar putea declanșa simptome. De exemplu, dacă ai diaree după ce ai consumat lapte, medicul poate verifica dacă intoleranța la lactoză ar putea fi cauza problemei și nu alergia alimentară. O altă afecțiune care ar putea imita simptomele unei reacții alergice este boala celiacă. Persoanele care suferă de boala celiacă nu pot tolera glutenul, o proteină care se găsește în grâu și alte cereale.
În cazul în care medicul consideră că suferi de alergie alimentară, acesta te va trimite cel mai probabil, la un alergolog. Acesta îți va pune o serie de întrebări și va efectua un examen fizic (iți va asculta plămânii, de exemplu,). Probabil va mai face, de asemenea, unele teste pentru a ajuta la diagnosticarea problemei.
Cel mai frecvent tip de test de alergie este cel de piele. Un medic sau o asistentă medicală va înțepa pielea (de obicei, pe antebraț sau pe spate), cu un pic de extract, apoi va aștepta câteva minute pentru a vedea dacă există o reacție. Medicii pot face, de asemenea, alte teste, inclusiv un test de sânge. Testele de sânge arată dacă există anticorpi față de un anumit produs alimentar în sângele persoanei.
Dacă ai aflat că ai o alergie alimentară, medicul alergolog va concepe împreună cu tine un plan de tratament adaptat nevoilor tale. Ar trebui, de asemenea, să dezvoltați împreună un plan de urgență alimentară scris pentru a-l avea și la școală, care să te ajute să eviți o reacție gravă – și ca să știi ce ai de făcut în cazul în care ai o reacție alergică.
Nu există nici un leac pentru alergiile alimentare, iar singura cale reală de a le trata este de a evita alimentele în cauză. Din fericire, medicii pot prescrie medicamente pentru a ajuta la diminuarea simptomelor în cazul în care apar – și care chiar pot salva viața unei persoane în cazul în care reacția este gravă.
Medicamente Pentru Tratarea Alergiilor Alimentare
Antihistaminicele pot trata simptome izolate, cum ar fi urticaria, secrețiile nazale abundente sau durerile abdominale asociate cu o reacție alergică.
Dificultățile de respirație, cum ar fi astmul declanșat de reacțiile alergice pot fi un semn că ceva grav se întâmplă. În cazul în care medicul pune un diagnostic de alergii severe, el sau ea poate prescrie un medicament numit epinefrină, care poate salva viața celor care suferă de anafilaxie. Pentru că este important ca epinefrina să ajungă repede în sânge, aceasta vine într-un auto-injector.
Dacă medicul ți-a prescris epinefrină, va trebui să iei auto-injectorul cu tine oriunde te duci și, de asemenea, să păstrezi unul la îndemână acasă, la școală, precum și acasă la orice rude sau prieteni pe care îi vizitezi des.
Prin urmare, cum știi când ar trebui să utilizezi epinefrina? Medicul îți va spune tot ce trebuie să știi despre acest lucru, dar semnele și simptomele de anafilaxie includ:
- răgușeală
- o senzație de constricție la nivelul gâtului
- respirație greoaie
- orice simptome legate de două sau mai multe dintre sistemele de mai sus ale corpului (piele, gastro-intestinale, respiratorii, și sisteme cardiovasculare), cum ar fi urticaria combinată cu dureri abdominale, sau furnicături la nivelul gurii combinate cu dificultăți de respirație.
În cazul în care trebuie să îți injectezi o doză de epinefrină (sau altcineva trebuie să facă asta pentru tine), sună la 911 imediat după aceea, astfel încât o ambulanță să te poată duce la spital. Acest lucru este important, deoarece, uneori, poate exista un al doilea val de simptome. Personalul medical trebuie să supravegheze atent persoana care și-a injectat epinefrină, în cazul în care aceasta are nevoie de tratament în continuare.
Evitarea Alergenilor Alimentare
Dacă ai alergii alimentare de orice fel, vei deveni un expert în citirea etichetelor produselor alimentare.
Fabricanții de produse alimentare ambalate trebuie să listeze pe etichetele produselor alimentare dacă produsul conține lapte, ouă, pește, crustacee, nuci, alune, grâu sau soia. Aceste informații ar trebui să apară în sau lângă lista de ingrediente. Acest lucru te informează dacă „proteină vegetală hidrolizată” într-un produs alimentar provine din alune, de exemplu. De asemenea, astfel se evită confuzia, în cazul în care este nevoie să se știe dacă ingredientul „albumină” provine din ouă.
Eticheta te ajută ajută dacă cumperi alimente ambalate, dar ce este de făcut când vine vorba despre despre restaurante, cafenele, cofetării? Dacă ai alergie la alimente, va trebui să le spui persoanele care te servesc despre asta. De cele mai multe ori trebuie să faci mai mult decât atât, va trebui să întrebi ce conține fiecare fel de mâncare din meniu.
Dacă oamenii care te servesc nu te pot ajuta, vezi dacă pot găsi pe cineva care poate (bucătarul-șef sau persoana care a pregătit mâncarea).
De asemenea, va trebui să fii conștient de alte capcane alimentare, cum ar fi posibilitatea ca alimentele la care ești alergic să intre în contact cu alte articole de pe suprafețele de tăiere, ustensile comune, etc.
Să trăiești cu o alergie alimentară poate fi destul de dificil. Dacă știi pe cineva care suferă de alergii alimentare, arată sprijin și înțelegere – unele persoane cu alergii alimentare se pot simți lăsați pe din-afară sau nelalocul lor. Și, dacă tu ai o alergie la alimente, spune-le prieteniilor tăi. Sunt șanse ca ei să înțeleagă prin ce treci și să te ajute.